Patru lumânări pentru Mila

Prima lumânare arde.
„Azi e Crăciunul?”, întreabă Mila.
„Încă nu”, spune Mama.
„Dar putem face deja fursecuri.”

Fursecurile sunt gata.
Unul e ars. Unul e strâmb.
Unul a dispărut.
Mmm!
„Nu toate!”, râde Mama.

A doua lumânare arde.
„Azi e Crăciunul?”
„Încă nu”, spune Tata.
„Dar putem face deja stele.”
Cea mai frumoasă se păstrează.

Stelele merg la fereastră.
Una, încă una, încă una.
Doar cea strâmbă nu.
„Asta rămâne la mine”, spune Mila.
„E pentru vârful bradului.”

A treia lumânare arde.
„Azi e Crăciunul?”
„Încă nu. Dar putem …”
„Știu deja!”, strigă Mila.
„Nu vă uitați!”

Pachețelul se ascunde sub pat.
Cât mai în spate.
„Cine se uită, nu primește nimic!”
Steaua strâmbă stă de pază.
Șșșt.

A patra lumânare arde.
„Azi e CHIAR Crăciunul?”
„Aproape”, spun Mama și Tata.
„Ne ajuți cu bradul?”
„Mă descurc!”

Glob, glob, glob.
Atârnă toate jos, unde ajunge brațul.
„Acum e Crăciunul?”
„Încă o noapte”, spune Tata.
Iar sus, în brad, e tot gol.

Încă o noapte.
E cel mai greu lucru dintre toate.
Afară ninge, foarte încet.
Mila închide ochii și așteaptă.

Ajunul Crăciunului. Ușa sufrageriei e închisă.
Dincolo foșnește ceva. Și sună parcă un clopoțel?
Mila stă pe scări și așteaptă.
Steaua strâmbă așteaptă împreună.
„Acum e Crăciunul?”
„Imediat.”

Și apoi sosește clipa.
Nimeni nu mai trebuie să întrebe.
Numai sus de tot, în brad, mai lipsește ceva.
Steaua!

Bradul strălucește.
Mila ronțăie un fursec în formă de stea.
„Mâine e iar Crăciun?”
„Încă nu”, spune Mama.
Și toți trei încep să râdă.