Mila și renul cel mic

Ajunul Crăciunului. Toți dorm.
Numai Mila nu.
Afară tremură un ren mic în zăpadă.
Cu totul singur.
„Așteaptă, vin!”
Repede în cizme.

Jachetă peste pijama. Căciula pe cap.
Pe lângă ușa unde dorm Mama și Tata.
Șșșt.
Cizmele se încalță abia jos.
Afară așteaptă. Încă e acolo!

„Mă cheamă Fulg”, șoptește renul.
„Azi trebuie să trag sania.
Dar acolo sus e atât de sus!”
Clopoțelul lui tremură odată cu el.
Mila mângâie blana moale.
„Începem cu pași mici.”

„Foarte mic. Doar sărit.”
Hop. Mila sare.
Hop. Fulg sare.
Clinchi-clinc!
Zăpada zboară. Fulg râde.
Așa începe zborul.

„Întâi doar un săltuleț mic.”
Mila sare de pe zid.
Fulg sare după.
Vai! Fulg plutește deasupra zăpezii.
„Încă o dată!”

Acum de pe zid. Fulg singur.
Plutește. Cât ciucurele căciulii.
Și apoi: Bufff.
Chiar în zăpadă, pe fund.
„Totul bine?”
„Moale”, spune Fulg. „Încă o dată.”

„Acum un pic mai sus!”
Fulg o ia la fugă.
Un salt și gardul viu e sub el!
Mila aplaudă. Fulg râde.
„Ai văzut asta?”

Un tur al grădinii!
Fulg zboară peste gard, peste zid,
peste brad …
Șuuu! Zăpada se scutură pe căciulă.
Mila pufnește în râs. „Chiar zbori!”

Șșșș! O sanie aterizează.
„Iată-te, Fulg!”, strigă Moș Crăciun.
Apoi face semn cu mâna spre Mila.
„Vii cu noi?”
Urechile lui Fulg stau drepte.

Sub ei dorm casele.
Fulg trage sania.
Nu mai tremură deloc.
Mila întinde brațele.
„Zburăm!”
Și de data asta Fulg nu aterizează imediat.

Sania aterizează în grădină. Foarte încet.
Fulg dă ușor din bot către Mila.
„Asta e pentru tine.” Clopoțelul lui!
„Ca să mă auzi când zbor pe aici.”
Moș Crăciun flutură mâna. Și au dispărut.

Dimineața Mama ascultă clopoțelul.
Tata descoperă urmele în zăpadă.
„Aici pur și simplu se opresc!”
Mila zâmbește. „Acolo au pornit în sus.”
Clinchi-clinc.