Mila și Moș Nicolae

„Încă puțin!” Mila freacă cizma roșie. Tata o ține sus pe cealaltă.
„Ei, strălucește?”
O, da! Acum poate să vină Moș Nicolae.

„Stai!” Mila cară cizma de la Tata.
Uriașă. Încape mult mai mult!
Tata râde. „Moș Nicolae nu se uită la mărime.”
Bine. Atunci cele roșii.

„Și măgarul? Sigur îi e foame!”
Mila pune un morcov lângă cizme. Și paie. Mama ține ușa deschisă.
„Poftă bună, dragă măgar!”

„Cât merge măgarul?”
„De la casă la casă. Toată noaptea.”
Mila se ridică în pat. „Atunci îi trebuie doi morcovi!”
„Unul ajunge”, spune Mama. „Acum dormi.”
Să doarmă? Acum?

Casa e cufundată în liniște.
Atunci: Tropt, tropt. Ce a fost asta?
Mila stă în pat și ascultă.
Încă o dată: Tropt, tropt.
Parcă sunt copite mici!

Pe vârfuri la fereastră. Foarte încet.
O mantie roșie! Un toiag auriu! Și măgarul ronțăie morcovul.
„Pentru tine”, șoptește Mila.

Morcovul: dispărut. Fânul: dispărut.
Măgarul adulmecă cizmele.
„Astea nu se mănâncă!”,
șoptește Moș Nicolae și îl scarpină la ureche.
Mila își ține respirația.

Cizmele sunt pline. Acum Moș Nicolae se uită spre fereastră. Exact încoace!
Un zâmbet. Un deget la gură.
„Șșșt.”
Mila flutură discret mâna înapoi.
Rămâne un secret de noapte.

Tropt, tropt. Mai încet. Mai încet.
Apoi doar zăpadă.
Mila se furișează înapoi în pat.
Secretul vine și el sub pătură.
Nici perna nu află.

Dimineața morcovul a dispărut. Paiele la fel.
Dar ce e asta?
Mila ține în mâini un măgăruș de lemn.
„Pentru mine? Vii cu mine!”

„Treziți-vă! A fost aici!”
Mila sare pe pat, cu cizmele sub braț.
O mandarină se rostogolește.
Mama clipește. Tata caschează.
„Cine a fost?”
„Moș Nicolae! Și măgarul!”

La micul dejun, Mila șoptește:
„Moș Nicolae m-a văzut! Și n-a spus nimănui.”
Mama ascultă. Tata zâmbește.
„Ai voie să dormi lângă patul meu, măgăruș mic.
Până la următorul tropt, tropt!”